Puntea necreată investighează relația dintre privirea umană și vizualitatea digitală, concentrându-se asupra modului în care percepția este remodelată de tehnologie. Dacă în Între timpuri timpul era materia de lucru, aici tema centrală devine privirea — modul în care imaginea este generată, percepută și reinterpretată prin intermediul mediilor digitale.
Titlul poartă o dublă semnificație: puntea desemnează conexiunea dintre privirea umană și cea generată tehnologic, iar necreată sugerează starea intermediară a imaginii — un construct vizual hibrid, situat între controlul uman și autonomia procesului digital. Puntea din titlu nu este un obiect, ci un proces. Nu este un pod de piatră, ci un gest repetat, o intenție susținută, o alegere continuă.
Proiectul funcționează ca un experiment perceptiv și reflexiv: o încercare de a „vedea" lumea prin intermediul tehnologiei, examinând în același timp modul în care aceasta rescrie logica privirii, a memoriei și a reprezentării vizuale.
Proiectul se înscrie în linia teoriilor postumane ale Joannei Zylinska, care afirmă că arta generativă nu este o simplă reproducere mecanică, ci o formă de coexistență între gândirea umană și procesele automate de generare vizuală.
Prin alternanța dintre generare algoritmică și colaj, lucrarea revendică un spațiu al ambiguității: imaginea rezultată nu este nici complet artificială, nici complet umană. Această ambivalență reflectă ceea ce Lev Manovich numește estetica procedurală — un tip de artă în care procesul devine mai important decât rezultatul finit.
În plan perceptiv, lucrarea propune o experiență în care privitorul nu mai este un spectator pasiv, ci un participant la construcția vizuală — ceea ce Claire Bishop definea drept spectatorul participativ: o figură care nu mai contemplă opera, ci contribuie la sensul ei. Rolul autorului se deplasează astfel de la operator la curator al variabilității.
Seria a fost realizată prin generare algoritmică și colaj digital în Adobe Photoshop, combinând instrumente de sinteză vizuală bazate pe funcții AI — Generative Fill și Neural Filters — cu intervenții manuale de selecție, suprapunere și fuziune a straturilor. Procesul a inclus trei etape:
În această configurație, tehnologia nu mai este doar un mediu, ci un interlocutor — o instanță care participă la construcția sensului vizual.
Puntea necreată confirmă funcționarea modelului Atenție–Intenție–Mesaj într-un cadru hibrid om–AI:
Laitmotivul central al seriei este gestul mâinilor: mâna umană — caldă, imperfectă, vie; mâna robotică — rece, precisă, programată. Între ele rămâne un spațiu mic, dar infinit — un gest suspendat, o întrebare nerostită: Ne putem atinge fără să ne pierdem?
Seria cuprinde lucrările: Ascensiunea fragmentelor, Mutarea decisivă, Martorul tăcerii și Ecologia timpului. Fiecare propune o relație distinctă cu tema coexistenței fragile dintre percepția umană și logica algoritmică: de la dorința de contact și responsabilitatea alegerii, până la observația rece a prezenței sintetice și temporalitatea afectivă.
Puntea necreată dezvoltă o estetică post-antropocentrică în care imaginea devine un spațiu de coexistență între om și tehnologie — nu aparținând unui singur autor, ci rezultând dintr-un proces colaborativ în care percepția umană și cea digitală se completează reciproc.
Mesajul nu este concilierea totală, ci cartografierea unei coexistențe fragile între memorie senzorială și logică programată: autoratul se distribuie, iar identitatea se negociază în zona de contact dintre piele și circuit.
Proiect documentat și analizat în volumul De la real la augmentat. Artistul vizual în epoca post-fotografică (2026), capitolul 19.